Trecut...

...oricat de mult ai vrea sa tai sfoara ancorei trecutului, soarta nu te lasa... iti ofera mereu acelasi schelet, pe care pune bucati de carne in ordine diferita... te leaga de locuri, de persoane...iti transforma viitorul si prezentul in trecut... te tine strans ancorat acolo pentru a suge si ultima picatura de fericire din tine... iti redeschide usi de mult uitate, iti repeta scene din nou si din nou de parca ar vrea sa te invete o lectie, dar schimba mereu personajele si tu iar gresesti...asa ca o iei de la capat... Te ineci in propria iluzie... Te imbeti cu un amalgam de idei, idei de mult lasate in urma intr-un ungher al mintii... Lumina realitatii patrunde incet prin perdeaua de voal negru si iti arata cat de cruda este, te imbie afara din conul tau de umbra, si cumva reuseste sa te atraga din nou spre trecut, sa te indeparteze de viitor, parca nici macar in prezent nu mai traiesti... E greu...e greu sa te impotrivesti... Te lasi prins in vartej, zambesti amar si iti imbratisezi din nou trecutul... Ii privesti oasele dezgolite si usor, usor incepi sa le dai forma, sperand ca de aceasta data forma sa fie diferita... Dar te inseli, forma e mereu aceasi, e un puzzle sferic, ce nu te lasa sa il schimbi... Iar tu ramai ancorat acolo, undeva intre prezent si trecut, fara nicio sansa de evadare...

Praf de stele

...si praf de stele e totul...si praf de stele suntem noi...un praf de stele presarat peste a noptii cuvertura neagra... Si ne imprastiem usor in zare si incercam sa stralucim mai mult si mai mult pana la epuizare... Caci din cenusa renastem toti spre a ne revarsa lumina imprejur... Ne ridicam mai sus, mai sus decat am vrea, ne amintim de tot si toate...zambim, zambim fad si rece...caci amintirea e in ceata... o ceata gri ce nu se risipeste, ce nu ne lasa sa vedem din nou tot... si suntem praf de stele ce se inalta si ce cuprinde intreaga lume, imbracand-o in straie de sarbatoare... si suntem praf de stele in clepsidra...ne revarsam agale intr-un ocean de emotii, ne aruncam in valtoarea curentului si il lasam sa ne duca unde vrea...ne contopim cu ea, cu emotia, cu agonia si extazul...si nu vrem sa mai iesim la mal... Suntem praf de stele in furtuna, iar fulgerele ne fac mai luminosi, mai puternici si ne imprastie iarasi in sapte zari vantul cel navalnic, pentru a ne readuce impreuna la un alt capat de lume, pentru a ne roti iar si iar, la nesfarsit, intr-un carusel al placerii si al durerii... Si suntem praf de stele...si toti am vrea ca sa fim stele... 

Indragostit...

...oare cum este sa fii indragostit?... oare ce simti?... e ceea ce descriu cartile? euforie, libertate...oare iubirea te face sa simti ca plutesti? oare iti umple acel gol din adancul sufletului? oare un suflet negru ca al meu ar putea simti aceea euforie? oare m-ar face complet? si daca are un gust amar? daca ma va durea? ... oare cum este sa fii indragostit?...
...poate ca m-ar face mai bun...cumva s-ar inhiba micul despot din mine, iar ochii ar incepe sa-mi straluceasca, buzele sa schiteze un zambet inocent, dar usor perfid...caci asa sunt eu...pervers, perfid, naiv si inocent. Da! Sunt un suflet inocent, ce vrea sa fie alintat...dar ma pierd din nou in norul meu negru. Devin iarasi aspru si critic cu mine insumi...
...oare cum este sa fii indragostit? Poate ca e acel moment cand pulsul mi-o ia razna in preajma ta sau atunci cand ma supar pe lucruri mici pe care le faci, lucruri fara sens... sau simplul fapt ca ma deranjeaza absenta ta, atunci cand ar trebui sa fii acolo? Sau poate pur si simplu e acel sentiment de liniste pe care mi`l oferi cu o simpla strangere de mana?  
...oare cum este sa fii indragostit?...oare e aceea bucurie scurta, strafulgetoare atunci cand te vad? sau poate e doar un sentiment fugar al unui capriciu? Sunt fluturi in stomac asa cum descriu unii sau e un vid ce iti taie respiratia? Poate e doar dorinta de apropiere, de o atingere intamplatoare sau poate e doar o iluzie a ce ai vrea sa fie, dar nu este...?
...oare cum este sa fii indragostit? si daca doare?...